O zi in Key West

Când am aflat că vom petrece câteva zile în Miami primul meu gând a fost să ajungem și în Key West despre care citisem cu ceva timp in urmă. Fiind cel mai sudic punct al Statelor Unite și doar la o aruncătură de băț de Cuba, Key West se remarcă de toate celelalte insule prin atmosfera relaxantă și plină de viață.

Zis și făcut! Pentru că timpul nu ne-a permis sa stăm mai multe zile am decis să optam pentru o excursie de o zi.

Așa cum am menționat și în articolul despre Miami există mai multe posibilități de a ajunge în Key West: cu avionul, mașina sau autocarul. Pentru că am dorit să ne relaxăm am ales o excursie cu autocarul. Am căutat puțin pe siteul celor de la Expedia și am ales Miami Tour Company, Key West Express. Costul pentru două persoane fiind de 148 euro.

Am pornit la drum dis de dimineață așteptând cu nerăbdare să calc pe nisipul fin.

Drumul nu a fost obositor deloc, asta dacă îți place să privești kilometri întregi de apă, având Golful Mexic pe o parte și Oceanul Atlantic pe de altă parte, visând poate la următoarea vacanță, in Bahamas 🙂

Chiar dacă am început ziua cu o ploaie torențială specifică Floridei, Key West ne-a întâmpinat cu un soare strălucitor și puțin mai mult arzător decât ne-am fi așteptat.

Key West este recunoscut pentru sporturile nautice, așa că, dacă sunteți iubitori de scuba aici este locul perfect pentru asta. Din păcate, am crezut că apa o sa fie prea rece și nu am ales aceasta activitate. Însă data viitoare cu siguranță nu o voi mai rata.

Ne-am început aventura oprindu-ne in primul magazin pentru o pereche de pantaloni scurți 🙂

Știam că nu avem prea mult timp la dispoziție, așa că, am ales doar câteva locuri pe care sa le vedem, astfel încât, să ne putem relaxa puțin și pe plajă.

De cele mai multe ori alegem să mergem pe jos pentru că așa poți sa simți mai bine atmosfera, să te oprești la orice colțișor care îți place, deși nu se află pe lista obiectivelor. Și aici chiar ai de ce sa te oprești la fiecare căsuța, străduță, local sau persoană îmbrăcată mai fistichiu. Mă gândeam să compar puțin atmosfera de aici cu cea din Vama Veche, dar aceea Vamă de acum mulți ani, însă nu as face dreptate, prin urmare, recunosc că vibrația acestei insule este una pe care nu am mai întâlnit-o până acum. Sper ca pozele să vă “vorbească” îl locul meu.

Mallory Square

O piață plină de culoare, suveniruri de toate felurile și numeroase statui care te așteaptă să le fotografiezi.

Dacă nu ești pe grabă aici e locul perfect pentru a privi apusul soarelui.

Duval Street

O stradă nu foarte larga dar plină de viață. Aici găsești magazine, restaurante, pub-uri cu muzica live, oameni plini de energie sau din contră foarte relaxați, rasta.

Ernest Hemingway House and Museum

Din păcate, noi am ajuns doar până la porțile casei, intrucat era o coadă măricică si nu am mai avut timp să o vizităm. Vă las aici detalii despre bilete: https://www.hemingwayhome.com/rates/

Southernmost Point of the Continental US

Cu siguranță este locul cel mai fotografiat de pe această insulă, dacă iei in calcul numărul mare de persoane care stau frumos aliniate ca să își aștepte rândul pentru o poză cu acest semn drăguț. Recunosc că nu am avut răbdare să așteptăm în soare și am ales să o vedem de aproape și să fac o poză mai de departe 😉

Smathers Beach

Abia așteptam să mă relaxez la soare și să încerc apa. Așa că ne-am îndreptat spre Smathers Beach. Mare ne-a fost surprinderea de a nu găsi nicăieri un magazin care să aibă crema protectoare sau prosoape de plajă. Norocul nostru că băiatul care închiria șezlongurile ne-a împrumutat crema lui.

Prețurile pentru un șezlong variază de la o plajă la alta și sunt intre 20 și 35 de euro.

Mi-a plăcut nisipul fin și alb, însă nu și apa. Parcă ii lipsea culoarea, iar ierburile imense de la mal chiar îi furau frumusețea. Însă ne-am bucurat de razele soarelui și muzica veche ce răsuna dintr-o mica boxă a unui cuplu nonconformist de lângă noi.

Ne-am încheiat ziua cu promisiunea de a reveni cândva și de a petrece măcar un weekend întreg pentru a ne bucura pe deplin de tot ceea ce are de oferit această mică insula.

Important de știut:

  • În perioada sărbătorilor de iarnă prețurile la hoteluri se dublează;
  • Nu uita crema protectoare de soare chiar dacă ți se pare ca nu este foarte cald;
  • Key West nu a avut niciodată temperaturi sub 0 grade;
  • Încearcă neapărat prăjitura cu lămâie specifică locului – key lime pie, piña colada și conch fritters.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: