Mica Elvetie!

Daca ai putea sa alegi orice loc din lumea asta, unde ti-ai dori sa locuiesti?

Pentru mine, Elvetia este exceptia de la regula. In sensul ca, desi, nu este marginita de mari sau oceane (atat de dragi mie) se situeaza cu usurinta in topul tarilor in care mi-as dori sa locuiesc.

Peisajele minunate ale acestei tari iti vor incanta privirea. La acestea se adauga organizarea, curatenia si punctualitatea, atat de esentiale pentru o tara civilizata. Dar cum totul are un pret, normal ca, Elvetia este si una dintre cele mai scumpe tari. Fapt pentru care aventura mea aici a durat doar cateva zile. Am incercat sa ne organizam cat mai bine, astfel incat, sa vedem cat mai mult.

Profitand de o oferta buna a celor de la Wizz air din Bucuresti catre Basel, am stabilit traseul in functie de distantele fata de acest oras, si, astfel, am reusit sa vizitam:  Basel, Colmar, Berna, Lacul Thun si Zurich.

Basel

Am ajuns pe seara in Basel, iar de la aeroport am luat autobuzul, linia 50, care ne-a lasat doar la cateva minute de mers pe jos de hotel – Apaliving.  Cazarea a fost 85 chf/noapte si, ce m-a surprins tare mult, a fost faptul ca, in baza rezervarii de la hotel, accesul in mijloacele de transport public este gratuit, inclusiv autobuzul catre si inspre aeroport. Iar transportul public este foarte bine pus la punct (ceas elvetian, normal). Asa ca, verificati la hotel daca au aceasta optiune!

Orasul se situeaza la granita cu Franta si cu Germania si reprezinta inima unei regiuni numite Dreiländereck (coltul a trei tari).

Rinul ii da un farmec aparte acestui mic orasel care se remarca printr-un centru istoric medieval, dar si printr-o atmosfera vibranta.

Am inceput ziua cu o plimbare de-a lungul raului, care iti ofera o senzatie nemaipomenita de relaxare. As fi putut sa stau ore in sir si sa privesc natura din jurul meu. Din cand in cand mai vezi pe cineva plutind sau inotand usor pe rau… pentru ca, da, raul este un mijloc de transport. Asa aleg anumite persoane sa ajunga dintr-un loc in altul…pe rau, in jos. Au un rucsac impermeabil pentru a nu isi uda hainele si, care, cred ca functioneaza si ca o pluta. Minunat, nu? 😉

Ne-am continuat plimbarea pe stradutele vechi din Altstadt, admirand arhitectura caselor pline de flori, fantanile de la fiecare mica intersectie, precum si podul Middle. In fata Muzeului de Arta Contemporana se afla Fantana Tinguely pentru care merita sa te opresti macar cateva minute.

Am urcat in turla Catedralei Münster pentru o panorama a orasului si, apoi, am vizitat Primaria, care iti atrage privirea ca un magnet prin culoarea sa rosie.

Pentru a ajunge pe malul celalalt al raului poti sa iei o barcuta trasa de un cablu. Asa am ajuns sa vedem si Portile zidurilor orasului.

Am luat tramvaiul cateva statii si am trecut granita in Germania pentru a vedea celebrul Pod al celor trei tari care face legatura intre localitatea Huningue din Franta, Weil am Rhein din Germania si Basel din Elvetia. Aici pana si lebedele sunt cuminti si organizate 😀

Ne-am incheiat ziua savurand un pahar de vin la Sandoase, unde te simti ca pe plaja. Nisip, hamace, muzica buna si cativa corporatisti care abia au terminat munca.

Lacul Thun

Am luat trenul din Basel si intr-o ora si jumatate am ajuns in Paradis. Exact asa m-am simtit doar la cateva minute de cand am coborat din tren.

Imaginea muntilor, care isi oglindesc crestele atinse de zapada in apa cristalina a lacului, alaturi de verdele crud al campiei, iti taie pur si simplu respiratia. Si, ca totul sa fie mai mult decat perfect locul acesta minunat gazduieste un Castel medieval, si un Castel in stilul gotic Revival, unde gasesti un muzeu de gastronomie si un restaurant, iar la cativa pasi se afla si un hotel.

Sincer, nu imi mai doream sa plec de aici, insa ne astepta un alt loc minunat. 

Berna

Din gara am mers direct catre Centrul Medieval al orasului, care a fost inscris pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Mondial.

Ne-am plimbat pe stradutele pavate cu piatra cubica si am admirat cele 11 fantani celebre, care infatiseaza personaje istorice sau legendare si care dateaza din 1545. Sunt o adevarata opera de arta.

Te vor surprinde arcadele ce acopera trotoarele si, care ne-au prins atat de bine cand a inceput ploaia. Nu ai cum sa ratezi turnul cu ceas astronomic, Zytglogge, construit in 1405, cu figuri mecanice care indica ora. 

De asemenea, merita sa urci in cea mai inalta biserica din Elvetia, Catedrala Gotica, Münster, care are are 100 metri si, care, iti ofera o panorama superba asupra orasului. In gradina catedralei vei descoperi cateva statui cu mandria canina a Tarii Cantoanelor, si anume, ciobanescul de Berna.

Tot pentru o priveliste deosebita asupra orasului iti recomand sa ajungi si la Gradina cu Trandafiri, unde te mai poti bucura si de nenumarate specii de trandafiri, irisi si rhododendron.

Daca ai timp opreste-te si viziteaza Palatul Parlamentului si, la final relaxeaza-te in parcul ursilor, BärenPark, situat langa raul Aare.

Ursul este un simbol al orasului si cantonului Berna si este figurat in blazonul acestora.

Zurich

Se spune ca cel putin o data in viata sa calatoresti singur. Nu prea sunt adepta acestei zicale, insa, nu as fi putut alege un loc mai bun decat Zurich pentru a avea aceasta experienta.

Mi-am luat inima in dinti si am pornit cu trenul din Basel, iar in aproximativ o ora am ajuns in Zurich, in deplina siguranta.

Cateva ore iti ajung pentru a gusta din farmecul acestui oras, care, desi, este centrul financiar al lumii, isi pastreaza din atmosfera de odinioara.

De la gara ajungi foarte repede la atractia principala a orasului, si anume, superba promenada creata de raul Limmat, care traverseaza orasul in drumul sau catre punctul de varsare, in lacul Zurich. Cladirile emblematice, regasite in aproape toate vederile, se ridica semete de o parte si de alta a raului, Catedrala Grossmuster (Biserica Mare) si Fraumunster.

Celebra este si Biserica Sf. Petru, care are probabil cel mai mare cadran de orologiu din lume, cu un diametru de aproape 9 m.

Poti sa te plimbi pana la Gradina Chinezeasca si apoi sa strabati cat vrei stradutele orasului.

Eu asa am facut si am avut parte de o experienta de neuitat, in care am intalnit oameni prietenosi, zambitori si dornici sa ma ajute cu informatiile de care aveam nevoie sau sa imi faca mai mult de o poza 😉

Important de stiut:

  • Elvetia are patru limbi oficiale: germana, franceza, italiana si romansh. De aceea, folosesc foarte mult engleza 😀
  • Transportul public este scump, insa, este foarte bine pus la punct si poti sa ajungi repede, in siguranta si foarte confortabil oriunde doresti;
  • Restaurantele au preturi destul de mari, insa iti recomand sa alegi meniul zilei. Vei manca decent pentru 20-30 CHF. De asemenea, restaurantele Migros ofera o gama variata de mancare la preturi putin mai mici;
  • Peisajele sunt uluitoare, asa ca nu rata plimbarile in natura si mai ales nu uita aparatul de fotografiat!
  • Potrivit statisticilor, Elvetia este unul dintre cele mai bune locuri pentru a te naste, luand in calcul angajarea in campul muncii, nivelul criminalitatii, calitatea vietii, sistemul de sanatate, nivelul de fericire si alti factori asemanatori;
  • Ciocolata este intr-adevar produsul de baza pe care il exporta Elvetia.

Rating: 5 out of 5.

Mica Elvetie!

Daca ai putea sa alegi orice loc din lumea asta, unde ti-ai dori sa locuiesti? Pentru mine, Elvetia este exceptia de la regula. In sensul ca, desi, nu este marginita de mari sau oceane (atat de dragi mie) se situeaza cu usurinta in topul tarilor in care mi-as dori sa locuiesc. Peisajele minunate ale acesteiContinue reading “Mica Elvetie!”

One thought on “Mica Elvetie!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: